SS 2014 Trends 06/03/2014 – Posted in: Laura Chiriță, spring, Trend
Deşi în momentul de faţă sunt în derulare prezentările de modă pentru sezonul de toamnă-iarnă 2014-2015, noi abia ne punem să tragem cu ochiul la garderoba noastră de primăvară şi să vedem ce scoatem şi cu ce elemente să o copletăm.
Şi pentru că în toamna trecută, imediat după încheierea prezentărilor pentru primăvara asta, am avut de făcut un studiu pentru şcoală şi de extras trei tendinţe semnificative, iar rezultatul este unul semnificativ şi valoros, vreau să îl împart şi cu voi.
Tendinţele sunt frumos ilustrate cu exemple din natură, artă, arhitectură, fotografie, texturi, palete cromatice şi evident exemple din colecţiile sezonlui, iar eu sper să vă ajute să vă regăsiţi stilul în ele şi să ştiţi care sunt acele piese demne de adăugat garderobei existente.
Prima tendinţă am numit-o Luxury Sports.
A doua tendinţă am denumit-o Black Bondage Goth.
Cea de-a treia tendinţă e şi preferata mea şi am numit-o Transparent Fantasy.
Sper că v-am inspirat! Iar deşi colecţiile de toamnă sunt încă în derulare, eu am început cercetarea deja şi voi reveni curând cu piese favorite!
Până atunci stay happy! #FlowersfromTHATSummer