Laura. Mică cititoare, caut prieteni. 09/01/2023 – Posted in: Blog, books, Laura Chiriță – Tags: Books, Bookstagram, Booktok, Reading challange
Ziceam în postul anterior că anul acesta vreau să fiu mai echilibrată, poate chiar să îmi hrănesc mai mult pasiunile (în afară de designul vestimentar), inclusiv blogul.
Blog pe care să scriu despre celelalte pasiuni mici care mă hrănesc: Cărțile și călătoriile în mare parte, dar și protecția animalelor, feminismul și poate un pic de implicare socială.
Dar înainte de a deveni prea serioși, hai să începem cu prima pasiune: Cărțile!
Postez poze mai vechi, din articolul scris de Romina Faur despre mine și biblioteca mea, îl găsiși aici: ARTICOL
Biblioteca e la fel, că nu am casa mea încă, dar a devenit ușor mai neîncăpătoare, indiferent câte cărți citite dau mai departe, sau împrumut.
Și acum să vă zic pe scurt ce mi-am propus pentru anul acesta, legat de citit:
- Să citesc mai mult (am pus Reading Challange pe GoodReads de 50 de cărți. În 2022 am reușit 20. Vedem ce iese la finalul anului, sunt la cartea 4 acum.)
- Să recuperez contul de GoodReads și să fiu mai activă ( Am reușit, mă găsiți aici)(îl abandonasem prin 2013-2014 cred, că puneam presiune prea mare pe mine, într-o perioadă incertă a vieții mele. De aceea nu veți găsi încă mare lucru recent pe contul meu. Dar mă ocup.)
- Să-mi fac abonament la bibliotecă. Mă ocup curând.
- Să intru într-un Book club/ club literar/ grup de prieteni cititiori. (aici dezvolt imediat)
- Să încep să citesc și în afaza zonei mele de confort/ ce știu că-mi place sigur: poate fantasy/SF? (aici un book club ar ajuta mult).
*Homo Deus nu am terminat încă.
Revin la anunțul meu matrimonial: căutarea unui Book Club!
Eu am prietene cititoare, prietene vechi, prietene de pe vremea școlii generale, a liceului, sau de pe când lucram în corporație și făceam schimb de cărți non stop, prietene cu care discut ce citesc. Dar nu punem presiunea unui ritm comun de citit, fiind în locuri diferite din viață (chiar fizic în țări diferite), cu timp disponibil în cantități foarte diferite. Așa că păstrez cu ele dragostea de citit la nivelul la care e acum (poate vor veni și din ele în Book Club cu mine…)
Dar antreprenoriatul te izolează mult. Nu am colegi. Studenții care se plimbă în practică la atelier fluctuează și sunt cumva și mult mai tineri ca mine și nu avem gusturi asemănătoare.
O altă bubă e că mie îmi place enorm să fac cadouri (mi-ar plăcea să și primesc, dar it is what it is), e un love language la mine. Îmi place să aflu ce citesc oamenii dragi/ce le-ar plăcea și să le dăruiesc cărți. Așa că mi-ar plăcea enorm un Book Club/cercuri literare în care să existe Secret Santa/Calendar advent literar și alte variante de schimb de cadouri literare care să ne ajute să ne extindem preferințele.
Vă spun câte ceva despre mine ca cititoare, poate știți un grup literar care acceptă noi membri/adepți.
- Îmi place să citesc pentru că e singura activitate care îmi oprește un pic creierul din a găsi constant idei de business/ soluții la diferite situații/gândit la KIRIZZA.
- Îmi place să citesc de relaxare, să simt plăcere și îmbogățire. Deci calitate peste cantitate.
- Abandonez (poate temporar) rapid o carte cu care nu rezonez.
- Cred cu tărie că trebuie să fiu entuziasmată de ceea ce citesc ca să mă îmbăt cu dopamină și să nu simt că e un task/muncă.
- Unele din cărțile mele preferate, de până acum, sunt:
- Pedro Juan Gutierrez – Trilogie murdară la Havana (și Animal Tropical + Regele Havanei)
- Haruki Murakami – În căutarea oii fantastice (+Pădurea norvegiana)
- Khaled Hosseini – Spendida cetate a celor o mie de sori (+Vânătorii de Zmeie)
- Parinoush Saniee – Cel care mă așteaptă
- Anna Gavalda – Împreună (recomand din suflet filmul cu Audrey Tatou)
- Eric-Emmanuel Schmidt – Secta egoiștilor (+ Pe când eram o opera de artă)
- Chimamanda Ngozi Adichie – Half of a yellow sun (+Purple Hibiscus)
- Paulo Coelho – Alchimistul (cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de cititul extrașcolar în clasa a 9-a)
- Frederik Backman – Un bărbat pe nume OVE și trilogia Beartown
- Laura Ionescu- Nu te găsesc pe nicăieri (citită recent)
- Anthony Burghess- Portocala mecanică (recomand din suflet și filmul de Kubrick)
- Patrick Suskind- Parfumul (recomand și filmul Perfume: The story of a murder).
- Antrony Doerr- Toată lumina pe care nu o putem vedea.
- (am citit și Colleen Hoover (citesc chiar acum)și 50 Shades cândva, deci nu zic NU la acest gen de lecturi)
Buuuun! Acum că știți un pic despre ce îmi place să citesc, stiluri preferate și autori…Mă primiți în clubul vostru literar?
Sau știți grupuri/cluburi pe care mi le puteți recomanda?
Aștept sugestii pe contact@lauarchirita.ro, sau pe instagarm : https://www.instagram.com/laurachiritadesigner/
Ca final vreau să fiți fără de griji. Nu transform laurachirita.ro în pinterestul hobbie-urilor mele. Sunt tot 80% designer minim. Deci următoarele postări vor fi despre noua colecție Bridal KIRIZZA, despre următoarele ateliere SKIRT’n’Talk, dar și despre călătorii.
Deci vă mai aștept la ciorba mea. Și la Timișoara! Că e Capitală Culturală Europeană anul acesta!
Laura, cea fără de Book Club.
2 Comments
Lizoneta January 09, 2023 - 16:52
Nu știu dacă cunoști limba franceză, aș avea să ți ofer multe cărți! Adevărat,nu sunt autorii din preferințele tale,dar toate sunt în franceză!
Laura Chirita January 09, 2023 - 17:11 – In reply to: Lizoneta
Din păcate nu știu franceză. Maxim înțeleg un pic conversațional, dar în niciun caz să pot citi. Pot să citesc în engleză și spaniolă doar. Pe lângă limba Română.