Cât de pregătit trebuie să fii pentru a te simți pregătit? 11/10/2015 – Posted in: frustrari, personal, skirt, thoughts
După ce că nu am scris de când era tare cald afară, vă mai și derutez cu asemenea titluri. Dar promit să fiu mai consecventă și să vă arăt și la ce am muncit eu tare tare în ultimele luni.
Revenind la subiectul ambiguu din titlu. Nu mai știu exact în ce carte am citit, dar cred că în Musai List a lui Octavian Pantiș, că în carieră sau în ceea ce îți dorești să faci e bine să te pornești când ești undeva la 40% pregătit. De ce? Pentru că altfel nu te mai pornești niciodată și întotdeauna vei simți că nu ești destul de bun și te vei compara cu alții.
Acum am un exemplu care îmi stârnește un pic de frustrare. Pentru cei care nu știu, de peste un an, am tot avut învățăcele la cusut. Nu mă dau guru, nu țin cursuri specializate, dar cos de mai bine de 10 ani și ceva ceva tot știu. Așa că doar la cererea doritoarelor țin ședințe personalizate, deoarece sunt de părere că un om care e pasionat și mai ales își rupe din timpul liber și din buget pentru a învăța ceva nou, că e hobby, că e ce vrea să facă de fapt în viață, e un om care va învăța cu drag și merită atenția și timpul meu. Atât cât și-l dorește. Am avut-o pe Alexandra care a venit luni bune și a ajuns să facă rochii drapate și corsete, de pasionată ce era și chiar să experimenteze forme noi acasă. Însă am avut-o și pe Andreea, care deși ea a deschis acest capitol din viața mea, fiind prima care mi-a cerut astfel de lecții, a venit de exact două ori. Fiind foarte pornită și cu întrebările la ea, am reușit în două ședințe să acoperim întrebări tehnice și să învătăm modificări de bază și două croiuri de fuste.
Fast, I know! Dar de ajuns încât să își facă pagină de Facebook și să vândă fuste? I don’t think so.
O apreciez pentru hotărâre, sau tupeu, dar e oare corect față de artiștii care fac atâta școală și nu se simt destul de buni încât să scoată la vânzare ce le iese din mâini? Sau față de oamenii care dau bani pe un produs care poate avea o calitate îndoielnică?
Eu una știu că nu aș fi ieșit din zona de a coase rochii și a modifica haine pentru mine și cunoscuți, dacă nu aș fi avut primele cliente care să plătească pentru ce făceam eu, începătoare fiind. Când rochiile erau cusute 100% manual și poate nu cele mai reușite.
Ce m-a determinat să scriu pe blog nu e faptul că eu cred că o învățăcea de-a mea nu e destul de pregătită să vândă ceea ce face. Nici măcar la cei 40% a lui Pantiș. Ci faptul că ea însăși e frustrată pe blogul ei că nu îi ies fustele și că în lipsa unui profesor face singură după ochi și a obosit din încercări.
Cum e oare mai bine? Să te arunci într-un domeniu cât încă ești începător și încrezător, sau să aștepți până te simți expert? Răspunsul cred că nu e unul singular. Fiecare caz e diferit și fiecare om își poartă povestea de viață în spate.
#gândurideduminicăseara
7 Comments
Tomata October 12, 2015 - 15:05
Eram pe punctul de a scrie ca asta e "dreptul meu la replica", dar asta nu e o cearta si nici nu m-ai acuzat de nimic 🙂
Asa ca o sa-i spunem "explicatie", "completare", "fill in the blanks".
In primul rand, ma bucur tare ca nu citesc carti motivationale, ca n-as mai face absolut nimic. Si nu-s deloc ironica, dar cugetari de genul celor pe care le-ai citat m-ar face atat de self aware ca m-ar inhiba profund. Si n-as indrazni sa fac nimic, de unde iata primul raspuns la titlul tau: ar trece prea mult timp pana m-as decide eu (sunt balanta la urma urmei, mi-ar lua ceva) si viata-i scurta.
Apoi, o sa-ti acord intotdeauna credit pentru primii pasi pe care mi i-ai ghidat si bunavointa cu care mi-ai raspuns la telefoanele cu intrebari.
Si-acum sa trec la explicatii:
1. In veci pururi nu voi face haute couture, rochii drapate sau cu corsaje pentru ca pur si simplu nu am rabdare si nici ambitie sa fac asa ceva. Nu vreau nici sa-mi confectionez singura garderoba, nici sa fiu designer, nici sa uimesc lumea cu creatiile mele, vise pe care imi imaginez ca le au acei colegi cu care ma pui in aceeasi oala. Oamenii aia au o scoala, cum spui, o pregatire sa faca lucruri extraordinare. Nu s-ar limita la niste amarate de fuste simple pt toata ziua. Iar pt faptul ca ei nu indraznesc, iar eu am avut "tupeul" (asta-i singurul cuvant care m-a deranjat la articolul tau), doar ei isi stau in cale, nu eu. Intrebarea ta "chiar e corect"… In contextul asta, in compararea lucrului meu cu al lor e usor ridicola si absurda, ca oricine isi da seama ca nu le-as putea lua vreodata painea de la gura.
2. Am avut "tupeul" sa fac o pagina pe care sa vand ce cos pt ca exact ca si in cazul tau, au fost cativa oameni care mi-au spus ca nu vor pe gratis, vor sa plateasca pt ca e un lucru facut de mana si apreciaza asta, chiar daca nu e perfect. Reciteste paagraful tau si pretinde ca l-am scris eu. E identic 🙂
3. Cum iti spuneam si in schimbul de mesaje de pe facebook, frustrarea exprimata pe blog venea din faptul ca incercam prea multe chestii deodata, modele noi de fuste, materiale noi pe care nu le-am mai folosit pana atunci, o masina noua de surfilat, prin urmare s-au strans dezamagiri ca nu-mi ieseau lucrurile cum speram. Fustele alea au fost vazute doar de cosul de gunoi, de nici un alt ochi de om. N-am vandut si n-am postat nici o fusta de "calitate indoielnica" de care eu n-am fost multumita. Totusi tin la reputatia mea si nici nu-mi bat joc de oameni. Spunea cineva la tine pe facebook ca daca vinzi un lucru de proasta calitate, a doua oara nu-ti mai vine clienta. Sunt mandra sa spun ca am deja doua fete care au mai cerut si alte fuste. Asa ca sa o lamurim cu calitatea indoielnica.
La final vreau doar sa-ti multumesc pentru boost-ul de ambitie pe care mi l-ai dat cu acest articol 😉
Laura Chiriţă October 12, 2015 - 20:17
Dacă articolul meu te-a ambiționat, e perfect!
Cuvâtul tupeu nu era scris în nume de rău. Rea e reputația care și-a format-o cuvântul fiind folosit golănește de-a lungul timpului. Că el la rădăcini e un cuvânt ca oricare altul și în contextul meu putea fi ușor înlocuit cu un sinonim.
Ideea de bază e că și dacă faci un singur item dintr-o gamă largă, să îl faci bine. Iar faptul că eu nu consider că ești destul de pregătită pentru a închiria un spațiu (cum scriai într-un articol) pentru atelier și a vinde îmbrăcăminte, nu înseamnă că nu ești de fapt. E doar o părere.
La final vreau doar să specific că activități ca ale tale chiar iau pâinea de la gura celor cu studii, pentru că trăim într-o piață needucată, care nu știe să facă diferențe între categorii de produse și oamenii văd doar cifre.
Mihaela Badea October 13, 2015 - 17:20
Oricine are dreptul, cu sau fara studii in domeniu, sa croiasca ceva si mai apoi sa vanda. De ce nu ai scris un articol referitor la alte zeci de fete care fac asta ?
Cat despre faptul ca ia altora painea de la gura….tu ai citit ce ai scris? Toti avem dreptul de a munci cinstit pentru a ne castiga painea de zi cu zi. Cine te crezi tu sa decizi cine poate sau nu sa faca asta? E croitorie, nu medicina. Nu salvati vieti, nu faceti nimic iesit din comun.
Vorbeste frustrarea din tine; sau poate invidia. Altfel nu te oboseai sa scrii un articol in care sa o denigrezi pe Andreea.
Cum o fi sa arunci niste afirmatii si sa te faci de ras?
Laura Chiriţă October 13, 2015 - 17:26
Mihaela, ți-ai exprimat o părere la articolul meu, pe care ți-o respect. Te rog să îmi respecți și tu mie dreptul de a-mi exprima o părere avizată pe blogul meu personal, despre un domeniu în care știu câte ceva. Și chiar dacă e Andreea dată exemplu, e doar pentru că pe ea am învățat-o eu personal cum să croiască acele fuste, de alte fete nu știu ce aș putea spune, Deși ai dreptate, sunt multe. Nu e medicină, dar e un domeniu al artelor vizuale în care se face școală și se profesează ca în orice alt domeniu. Nu am denigrat pe nimeni, chiar ea a spus că o ambiționează mai tare articolul, ceea ce e perfect și nu pot decât să o felicit pentru că dintr-un articol cu păreri contradictorii, ea a luat ce e benefic și ce o ajută pe ea să crească. O seară bună!
Moldoveanca October 19, 2015 - 16:34
"e oare corect față de artiștii care fac atâta școală și nu se simt destul de buni încât să scoată la vânzare ce le iese din mâini?"
Laura, iti vorbesc din perspectiva unui om care traieste tot de pe urma design-ului. E adevarat ca nu ma refer la cel vestimentar, ci la web-design. Si eu tot de 10 ani il practic, nu oi fi eu guru dar sunt un designer al dracului de bun. Am site-uri al caror design a castigat premii, vand designurile astea pe site-uri specializate, lucrez si cu clienti directi – domeniul asta imi pune o paine pe masa, un acoperis deasupra capului si o imensa satisfactie in suflet.
In astia 10 ani am avut si eu multi invatacei: de la rude, prieteni si cunostinte pana la persoane total necunoscute, cu totii au tras de mine sa ii invat si pe ei ce fac eu. Probabil ca au fost atrasi de ideea de a lucra de acasa si de a face bani din fata unui calculator – si asta suna mult mai usor decat este in realitate. Niciodata nu am refuzat, pe nimeni. Stii de ce? Pentru ca tot prostul poate invata cum se face un site, cum se deseneaza un logo sau cum se coase o fusta – dar iti trebuie mult mai mult ca sa ajungi sa si gasesti "prostul" care sa te plateasca pentru asta.
A, nu ai idee cate sfaturi am primit! "Nu ii mai invata mai Gabi ca o sa ajungi sa te uiti la ei cum fac bani in timp ce tu o sa mori de foame". Dar, avand in vedere ca si tu esti intr-un domeniu creativ, sunt sigura ca stii la fel de bine ca si mine – creativitatea nu poate supravietui decat daca o imprastii in lume. Cu cat o consumi mai mult, cu atat se inmulteste. Si cu cat ti-o protejezi mai mult sa nu cumva sa ti-o fure altii, cu atat ai mai putina.
Eu sunt destul de sigura pe potentialul meu creativ incat sa nu ma ingrijorez ca o sa mor de foame din cauza celor pe care ii invat. Lumea asta este mare iar capacitatea umana este nelimitata. Spre deosebire de tine insa, eu niciodata nu am avut satisfactia sa imi vad un invatacel ca incepe sa "zboare" pe cont propriu. Probabil si din cauza ca niciodata nu am cerut bani ca sa-i invat. Asa e cand nu ceri bani, lumea crede ca primeste informatie de 2 lei cand de fapt ce ofer eu e ceva ce nu se gaseste in nici o carte si in nici un curs.
E bine ca Andreea s-a simtit ambitionata de articolul tau. Cred ca o sa scriu si eu o serie de articole de genul asta, poate imi ambitionez si eu invataceii. E posibil ca problema sa fi fost si ca eu tot timpul i-am incurajat si i-am sustinut, i-am laudat pentru progresul facut si nu pentru rezultatele stelare (ca nu te poti astepta de la unul care abia a invatat sa deschida calculatorul sa faca si un site de la 0).
Apropos, nu am facut nici macar o luna de scoala. Tot ce stiu am invatat pe cont propriu, totul de la 0. Si stii ceva? Tot sunt mai buna decat cei din domeniul meu care au in spate ani de scoala (si nu neaparat in romania, ci la scoli chiar prestigioase). Cand te simti destul de bun incat sa scoti la vanzare ceva facut de mainile tale… probabil ca chiar esti. Pentru ca aici cunostintele teoretice nu te ajuta prea mult – e vorba de capacitatea de a te da jos din turnul tau de fildes pentru a experimenta piata reala. Iar piata asta reala s-ar putea sa-ti spuna ca nu da doi bani pe anii tai multi de scoala. Esti pregatita sa-ti asumi riscul asta?
Laura Chiriţă October 19, 2015 - 16:43
E superb comentariul tău! Mulțumesc! Și eu sunt autodidactă, dar am simțit nevoia de a face ceva școală când m-am deciscă ăsta e drumul pe care vreau să merg și am ales un master. Nu pot explica de ce, dar probabil pentru a mă asigura că lumea mă ia în serios. Tot timpul am susținut că oamenii autodidacți sau care vor efectiv să învețe de bună voie ceva nou, îmi merită toată atenția, că ei sunt cei care vor reuși. Dar nu la asta m-am referit în articol. Că dacă Andreea ar fi rupt internetul în două și tiparele din Burda înainte să își facă pagină și să vândă fuste, ar fi meritat toata aprecierea mea. Însă chiar ea recunoaște că nu vrea să învețe mai mult de atât, că nu are răbdare. Asistenta mea de acum nu are strop de școală în domeniu, dar e atât de pasionată și dornică să învețe, că soarbe informație în fiecare zi la atelier, iar eu o plătesc pentru asta.
Mulțumesc pentru timpul acordat lecturării articolului și pentru că ai ales să îmi lași și un comentariu!
o femeie October 27, 2015 - 15:47
ca o remarca din viata din jurul meu: oamenii care incep afacerile repede se descurca cel mai bine in viata. Da, pt ca invata din greseli, din actiune. Pt ca teoria o fi faina, experienta de studiu o fi faina, dar cand ajung fata in fata cu clientii si cu piata, ei bine asta e prima lectie cu adevarat.
Degeaba am citit si lucrat singura 2 luni: cand am gresit pe materialul clientei am invatat in 4 ore ce nu am invatat in alea 2 luni.
Antreprenoriatul nu inseamna sa fii as de pregatit. Ci sa ai curaj si imagine si actiune.